Banii din activitatea anterioară se tot consumă, iar evenimentele ar putea fi compromise pentru multe luni de acum înainte. Cam așa arată situația multor fotografi în perioada pandemiei. Da, cu toții am investit în echipamente a căror amortizare a devenit un vis “frumos”, dar nu este momentul lamentărilor.

M-am gândit să vă dau câteva idei despre cum să îți faci viața ușoară în autoizolare și să mai și câștigi ceva bani.

Vânzarea de fotografii online

Aruncă un ochi prin fotografiile tale și vezi ce poți vinde pe site-uri de profil precum Shutterstock, SmugMug Pro, Dreamstime sau 500px. Știu că prețurile sunt mici, dar poate dai lovitura cu numărul descărcărilor. Îți sugerez să te gândești să faci și câteva fotografii care să aibă legătură cu starea actuală. Acum se caută în presa online imagini cu oameni purtând măști, cu moduri de curățare a suprafețelor, sticle de spirt, oameni care se joacă pe console și multe altele.

O altă abordare este fotografia macro. Dacă ai un obiectiv macro sau o lupă joacă-te și pune fotografiile pe net. Ți-ar putea aduce sume frumușele.

Vinde presetări

În perioada asta există un apetit mare pentru utilizarea programelor de editare a fotografiilor. Poți profita și crea câteva presetări pentru Lightroom pe care ulterior să le vinzi pe site-uri de profil. Chiar există oameni, mai ales fotografi la început de drum, care cumpără astfel de presetări pentru editare.

Ce zici de un canal de Youtube?

Avem deja fotografi români și străini pe care îi urmărim pe canalele de youtube și care fac bani buni din treaba asta. Poți începe să îți organizezi și tu propriul studio într-o cameră de unde să creezi ceva content. S-ar putea să meargă. Din punctul meu de vedere succesul pe youtube ține în mare parte și de noroc, dar merită încercat.

3 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here