Alfred, robotul secretară cu inteligență artificială, întârzie să apară. Proiectul care i-a încântat pe toți cei din domeniul tech se pare că nu a trecut încă de faza de prototip.

Autor: Vlad Manolache

Pentru cine încă nu a auzit de Alfred, este un device despre care proiectantul ne-a oferit atâtea detalii interesante încât, dacă ar apărea în forma în care a fost prezentat, piața de smart speaker-e ar putea fi în pericol. Este un mic cilindru pe roți care are funcții extrem de inteligente și este compatibil cu toate tipurile de telefoane, tablete, laptopuri, dar și cu PlayStation.

Ce face Alfred?

Alfred este capabil să facă fotografii panoramice

Așa cum ne-a fost prezentat, Alfred este un roboțel cu sistem Android care poate fi folosit ca Scanner, proiector, aparat foto de 12 mp, cameră video 4K, alarmă pentru casă, ceas deșteptător și multe altele. Ba mai mult, este înzestrat cu inteligență artificială și știe să te atenționeze dacă nu te-ai îmbrăcat corespunzător pentru vremea de afară, îți prezintă știrile care te interesează, se ține după tine atunci când ai nevoie de un ajutor la birou și îndeplinește funcțiile pe care le are acum Siri. Mai mult, detectează mișcări, calculează distanțe, te ajută să proiectezi streaming-uri pe orice perete și oferă chiar și jocuri educaționale pentru cei mici. Și lista nu se termină aici, dar prefer să o închid eu până când îl voi vedea în magazine.

Citește și: Vehicul autonom folosit pentru transportul de teste COVID-19

Când se lansează și care este prețul?

După enumerarea atâtor funcții pe care le-a prezentat producătorul încă din ianuarie, device-ul nu a fost gata la momentul estimat. Deși ar fi trebuit să apară în luna martie a acestui an, problemele financiare ar fi încetinit procesul de construcție foarte mult. Surse oficiale susțin că încă este la faza de prototip, ceea ce nu e prea îmbucurător. Nu se știe când și dacă îl vor lansa anul acesta, însă mie îmi ridică deja un semn de întrebare întârzierea. Să ne fi arătat ceva ce încă nu este realizabil? Mă feresc deocamdată de aprecieri. Cert este că mi-a plăcut ideea și sper să îl văd pe roți. Cât despre cost, mai multe site-uri de profil scriau că prețul va fi în jurul a 1000 de dolari.

Lumeata.ro te invită să citești și: PlayStation 5 prezintă noul controller DualSense.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here