Pandemia de COVID-19 nu este îngrozitoare doar pentru că ne ține în casă, ci omoară și tot mai multe business-uri românești, fie ele din zona de servicii ori producție. Am tot văzut pe Facebook mesaje ale influencerilor care încurajează ca după ieșirea din autoizolare să încercăm să petrecem vacanțele în România, să mâncăm la restaurante românești și cumpărăm de la români pentru a ajuta afacerile autohtone. Dar de ce să nu începem să facem asta acum?

Autor: Vlad Manolache

Propun ca înainte de a ne gândi cum ajutăm antreprenoriatul românesc după pandemie, când falimentul ar putea ciocăni pe la multe uși, haideți să facem ceva pentru el chiar acum. Am putea începe prin a da o mică de speranță producătorilor din România care acum sunt la pământ. Atelierele de croitorie sunt la limita falimentului, dar noi preferăm să cumpărăm măști de protecție (nu vorbesc de cele medicale) de la chiezi și polonezi, producătorii de legume-fructe aruncă producția pe câmpuri, dar noi facem buzunarele mari hipermarket-urilor nemțești, belgiene sau mai știu eu cui. Așadar, nu este nevoie să te gândești la ce vei face peste câteva luni pentru Româina când poți începe chiar de azi.

Există platforme unde găsești minunății de la producători locali

Pentru a avea de câștigat și tu și antreprenorul român, ai putea să eviți drumul până la magazin, ceea ce e recomandat pentru sănătatea ta, să să dai un search pe Google unde vei găsi servicii de livrare la domiciliu de produse ale grădinarilor, fermierilor, apicultorilor și a altor producători români. Spre exemplu, există o platformă numită Piața Rahova (site: gradinaculegume.ro) care te pune în legătură cu foarte mulți producători. Brânză, carne, legume, fructe, flori, lapte, miere și multe alte minunății pot ajunge la tine pe masă în timp ce banii rămân în țara ta. Mai mult, comenzile făcute pe acest site sunt livrate la ușă într-un timp decent. Iar dacă ți-e dor de mersul la piață, tot pe această platformă poți chiar și negocia prețuri direct cu producătorul. Îi poți cunoaște, întreba despre calitatea a ceea ce urmează să primești și te vei convinge că și produsele românești merită atenție.

Ai aflat de Taraba Virtuală?

O altă modalitate de a comanda produse românești sănătoase la prețuri foarte bună este aplicația Taraba Virtuală, disponibilă atât în Google Play cât și în App Store. Odată ce îți dai acceptul pentru localizare, pe aplicație îți vor apărea produsele care vor putea fi livrate la domiciliul tău. Transportul este gratuit în cazul comenzilor de peste 300 lei și 25 de lei pentru comenzi mai mici.

Malltaranesc.ro ridică nivelul

Dacă vrei să faci cumpărături mai serioase, malltaranesc.ro este o platformă care îți oferă o diversitate impresioantă de produse vândute de țărani din toată România. Pe lângă produsele alimentare, aici găsești să cumperi și produse cosmetice, piese de design, tablouri, covoare, haine țesute cu modele tradiționale și multe alte produse hand made.

Spor la cumpărături și #staiacasa

Lumeata.ro îți recomandă să citești și: Iată 5 aplicații numai bune pentru perioada în care stăm acasă

4 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here