Israel este țara care se laudă acum că a dezvoltat un tratament împotriva COVID-19 cu eficiență 100%. Toți pacienții pe care a fost testat au supraviețuit.

Autor: Vlad Manolache

Un medicament pe bază de celule de placentă, dezvoltat de compania israeliană Pluristem, a fost avut o eficiență de 100% pe pacienții în stare critică pe care a fost testat. Medicii au tratat șase persoane cu insuficiență respiratorie acută din trei spitale israeliene timp de o săptămână. Dintre ei, doi pacienți aveau și alte afecțiuni care ar fi diminuat șansele de supraviețuire în fața virusului ucigaș. Tratamentul administrat și-a făcut efectul în cazul tuturor celor testați.

Citește și: Termoscanere produse în România. S-a folosit tehnică de pe blindate

Pluristem susține că celulele PLX sunt celule alogene mezenchimare cu proprietăți imunomodulare. Administrarea tratamentului are efectul de a inversa supraactivarea periculoasă a sistemului imunitar și reduce astfel simptomele letale de pneumonie, potrivit Mediafax.

În acest moment, în lume, există numeroase încercări de a găsi cel mai eficient tratament împotriva coronavirusului, însă nu există deocamdată formula acceptată la nivel mondial care să garanteze tratarea pacienților în proporție de 100%.

Lumeata.ro îți recomandă să citești și articolul: Ventilatoare medicale construite din carcase de PC, noua invenție a Maingear

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here