OnePlus 8 a fost lansat oficial. Iată primele imagini cu noul flagship și performanțele mult așteptatului smartphone.
Autor: Vlad Manolache
OnePlus 8 a fost prezentat pe 14 aprilie într-o sală în care se afla doar prezentatorul. Regulile de distanțare socială au făcut ca evenimentul de lansare, care de obicei se făcea în fața unor mulțimi de specialiști și pasionați din domeniu, să pară un simplu review. Dar asta nu ar trebui să cântărească atât de mult pentru cei care au așteptat să vadă performanțele noului device de la OnePlus, compania care a cunoscut o popularitate uriașă în ultimii ani.

Cameră de 48 de megapixeli cu un senzor mai mare
Față de seriile anterioare, OnePlus 8 vine cu o cameră foto principală de 48 mp, o cameră Ultra Wide de 16 mp și o cameră macro. Despre senzor pot spune că nu mă uimește cu IMX 586 de la Sony. Însă cred că senzorul IMX 689 de pe OnePlus 8 Pro are ceva de arătat



Ce găsim sub carcasă



OnePlus 8, așa cum era de așteptat, este dotat cu deja cunoscutul procesor Snapdragon 865, tehnologie 5G, Wi-fi 6, o baterie de 4300 de mAh și un încărcător rapid 30T care ne spune că încarcă 60% din baterie într-o jumătate de oră. Display-ul este unul fluid de 90Hz. În funcție de memorie există două variante, una de 8 GB RAM și 128 GB stocare și una de 12 GB RAM și 256 GB stocare
Prețul anunțat la evenimentul de lansare pentru versiunea mai slabă este de 699 dolari, iar cel cu 256 GB la 799 dolari.
O impresie proprie
La prima impresie, OnePlus 8 nu prea m-a dat pe spate în privința camerei, cel puțin din specificații, iar despre design mă limitez în a spune că este foarte cumințel. Apreciez în schimb sunetul Dolby care vine pe OnePlus 8 Pro și care sper să fie și pe fratele lui mai sărac.
Lumeata.ro îți recomandă să citești și: RedMagic 5G, o nouă jucărie pentru gameri.
[…] Lumeata.ro îți recomandă să citești și: OnePlus 8, primele imagini și informații oficiale. […]
[…] Citește mai mult despre noile telefoane OnePlus8 și OnePlus 8 Plus aici: OnePlus 8, primele imagini și informații oficiale […]
[…] Lumeata.ro îți recomandă să citești și: OnePlus 8, primele imagini și informații oficiale […]