Pablo Picasso a creat cu o pensulă imaginară. Mili a folosit tehnologia pentru a face să existe seria de lucrări spectaculoase pe care puțini oameni le-au văzut.

Autor: Vlad Manolache

De multe decenii există o controversă cu privire la încadrarea sau nu a fotografiei în categoria “artă”. Sunt multe voci care spun că nu își are locul acolo pentru că oricine poate face fotografii dacă are un aparat foto și învață câteva tehnici. Un alt argument al tipului ăsta de expunere este că fotografia ține de context și de surprindere a concretului, ceea ce ar conduce către ideea că spirtul creativ rămâne cel mult în zona latenței. Poți fi de acord cu o astfel de perspectivă, însă nu înainte de a cunoaște “picturile” cu lumină unde fotograful și tehnologia au făcut ca ele să devină opere de artă. În plus, mai poartă și semnătura lui Picasso.

Picasso și Mili au răspuns

Despre fotografia ca artă pot vorbi câteva lucrări ale lui Pablo Picasso care au existat datorită fotografiei lui Gjon Mili. Despre cine este Gjon Mili sunt multe de spus, însă din punctul meu de vedere este omul care a făcut lumină în controversa despre fotografia ca artă prin “lumină”. Lucrările lui sunt celebre, însă punctul cel mai înălțător al carierei a început a se construi în momentul întâlnirii cu Pablo Picasso. I-a arătat câteva fotografii despre jocul luminii în întuneric creat de câțiva patinatori și l-a convins să picteze în aer.

Mili a montat două camere, una fixată în fața artistului și una în lateral, a creat întuneric, iar marele Picasso a început să creeze forme în aer cu o mică lumină electrică. Ce a ieșit a fost spectaculos, iar fotografiile, din punctul meu de vedere, au devenit adevărate opere de artă. Fără tehnologia lui Gjon Mili, lucrările lui Picasso nu ar fi existat decât pentru câteva momente. Câteva dintre lucrări au fost fost expuse la Muzeul de Artă Modernă din New York. Cea mai cunoscută din seria denumită „Pablo Picasso’s Light Drawings“ este „Picasso Desenând un Centaur“. Fotografiile au fost realizate pentru revista LIFE.

Este doar un exemplu, dar este preferatul meu

Am ales să scriu despre drumul fotografiei către artă printr-un exemplu care m-a fascinat acum mulți ani și care mi se pare a fi unul dintre cele mai elocvente în tranșarea subiectului. Fotografia poate deveni artă, așa cum Mili și mulți alții au demonstrat-o, dar poate fi oricând considerat și mijlocul vital de expunere al artei așa cum a fost în cazul lucrărilor lui Picasso. Viziunea unuia fără viziunea celuilalt nu ar fi fost posibilă, iar camera foto a fost doar un mijloc care a făcut posibilă expunerea. Așadar, fotograful este cel care poate face fotografia să devină artă.

Iată câteva fotografii cu operele lui Picasso. Toate aparțin revistei LIFE.

Sursa Foto: resourcemagonline.com
Gjon Mili The LIFE Picture Collection
Gjon Mili The LIFE Picture Collection
Sursa foto: petapixel.com

Lumeata.ro îți recomandă să citești și: Idei de fotografii pe care le poți face în acasă

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here