De data asta am ales să vorbesc despre viziune mea asupra editării fotografiilor și mai ales despre cât influențează povestea cu “mersul lucrurilor” stropul de viziune pe care îl avem la început.

Autor: Vlad Manolache

Am auzit foarte mulți fotografi care susțin că editarea fotografiilor este o chestiune subiectivă și că totul ține de ceea ce își dorește să exprime artistul. Oare se aplică asta în realitate? Atunci de ce mi se pare că în proporție de 90% din fotografiile postate pe internet par a fi prelucrate parcă pe șabloane și nu mai au legătură cu vreo amprentă personală? Poate că mulți ar spune că este doar părerea mea, însă în cazul ăsta este greu de explicat cum cei mai mulți dintre noi am văzut cam aceleași tutoriale despre editare sau cum crește numărul descărcărilor de preset-uri pentru Lightroom sau Photoshop de pe site-uri. Însă ne ținem bine de povestea originalității, fără să ne dăm seama de greutatea cuvântului.

Pot spune, cu riscul de a supăra, că principiul imitației funcționează și explicația enunțată cu jumătate de gură este că “așa se vrea”/”așa se cere”.  Mai exact, că fotografiile trebuie editate după cum își doresc clienții, care au văzut la alții fotografii “într-un fel” sau pur și simplu au fost bombardați de imagini editate la fel pe site-uri și canale de socializare. Și apoi facem la fel pentru a avea succes financiar și mă refer în special la fotografiile de portret și la cele de eveniment. Așa că indiferent de unde sunt șabloanele, ideea este că ele vin peste noi și nu știm dacă trebuie găsit un vinovat, cum nu știm dacă este bine sau rău. Mulți susțin că fotografia bună este cea care aduce clienți, chiar dacă este editată să arate ca la mulți alții.

Același principiu al imitației îl vedem și în cazul compoziției, dar asta este o altă discuție pe care poate o voi aborda în altă postare.

O primă concluzie trasă de mine este că astăzi urmărirea trendului în editare funcționează atât timp cât dorința principală este de a avea cât mai mulți clienți în special pentru fotografia de eveniment. Însă asta nu te face neapărăt un fotograf bun.

Citește și: Care este diferența dintre RAW și JPEG

Ce nu se face în editare

În editarea fotografiilor de eveniment se poate face absolut orice, însă limitele și le impune fiecare fotograf. Eu nu sunt adeptul adăugării de elemente în fotografii pentru că atunci mi se pare că vorbim despre proiecte photoshop și nu despre fotografie. Nu sunt de acord nici cu modificarea formelor din cadru, pentru că ignorarea realității este oarecum contrară a ceea ce trebuie să facă un fotograf.

În privința fotografiei de reportaj, intervenția fotografului asupra cadrului surprins nu ar trebui să existe, ori să se limiteze la aspecte ce țin de luminozitate sau decupare. În tipul ăsta de fotografie, esența este tocmai expunerea mesajului, a realității pe care nu avem voie să o alterăm.

Atunci când vorbim despre fotografii de stradă, unde mesajul este obținut prin antiteze, contraste, context, fotograful își poate permite o editare ceva mai avansată pentru a pune anumite accente, însă fără denaturarea adevărului. Cu toate astea s-au văzut cazuri în care s-au câștigat și concursuri cu fotografii în care s-au adăugat elemente, însă minciuna nu i-a ajutat în camuflajul de mari fotografi.

În cazul fotografiilor de produs, editarea este permisă până acolo unde este atins scopul urmărit.

Ce mi se pare important de reținut

1.Oricât este de tentantă copierea unui stil de editare, este important să plecăm de la viziunea noastră, așa cum trebuie să facem și în cazul compoziției.

2. Editarea este inutilă atât timp cât fotografia nu este reușită.

3. Trebuie să știm că există fotografi mari care nu editează fotografii, ceea ce înseamnă că nu editarea ne face mai mult sau mai puțin fotografi.

4. Există fotografi care și-au creat un stil propriu de editare și chiar dacă nu sunt ca marea masă, au un succes uriaș și se bucură de aprecierea multor experți.

5. Nu apela niciodată la preset-uri cumpărate. Încearcă să înveți să ajungi la un rezultat pentru că asta te va ajuta să înțelegi programele de editare.

Lumea ta îți recomandă să citești și: Fotografia alb-negru, sugestii și alte aspecte utile

Sursă foto:  Lalmch de la Pixabay

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here