Distanța din oameni, măștile care ascund chipuri și trăiri, redimensionarea pasului cu scopul de a trece mai repede prin lume mi-au creat un sentiment ciudat în fiecare zi în care am iești să fotografiez. Am realizat repede că povestea tristă în care suntem obligați să fim personaje cu caracteristici unitare poate deveni totuși un subiect pentru un mic proiect fotografic pe care eu l-am numit “Pandemic”.

Autor: Vlad Manolache

Din interior spre exterior

Noile reguli și temeri au condus la un dezvoltarea unor anxietăți sau chiar depresii. Au creat senzația de sufocare, de închidere în sine, au accentuat tendința de conservare, ne-au distorsionat realitatea. S-a produs o rupere a ritmului vremurilor pe care le trăim, iar frământările interioare au început ușor să se reflecte în acțiunile exterioare ale fiecăruia dintre noi.

Sacrificiu

Pandemia ne-a amintit că expresia “arta cere sacrificii” nu este doar un clișeu. Lacătul pus pe ușa sălii de spectacol nu a făcut ca arta să dispară, ochii să se închidă sau urechile să se astupe. Am surprins zvâcniri ale normalului într-o lume speriată, cu artiști mai pasionali și mai săraci.

O altă perspectivă a libertății

Pandemia ne ține la distanță unii de alții, dar depinde doar de noi cât de singuri ne simțim. Limitările fizice nu îi afectează pe cei care optează pentru universul lecturii.

Primul concert

Primul concert care a avut loc la București în perioada pandemiei.

Culoarea așteptării

“Cât va dura pandemia?”, o întrebare universală.

Întregul proiect “Pandemic” îl puteți urmări pe site-ul meu de fotografie photoloop.ro. 

Lumea ta își recomandă să citești și: Ce camere folosesc fotografii lui Biden și Trump

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here