O bună parte din studioul meu este destinată acum unui mic proiect sezonier la care țin foarte mult: ședință foto de Paști! Odată ce mi-am permis să visez și să intru în lumea copiilor prin amenajarea unui decor de paști, m-a prins imediat febra pozatului de prichindei.

Autor: Vlad Manolache

Cine spune că doar de Crăciun trebuie să le oferim copiilor o ședință foto specială? Eu cred că și sarbătoarea Paștilor este una importanță care poate marcată cu câteva cadre de vis. Din convingerea asta am început să creez un decor cu iz rustic în care să ofer ședințe foto de Paști. Așa că am creat o poveste de primăvară chiar în studioul Photo Loop din sectorul 4.

Cum este lucrul cu copiii?

Fotografii care nu au lucrat încă ședințe foto cu și pentru copii, ar trebui să înceapă. Este o adevărată terapie! Zâmbetele lor, energia, pofta de joacă și receptivitatea lor sunt copleșitoare și merită tot efortul! Trebuie doar să ai o condiție fizică bună, blițuri rapide și disponibilitate să intri în lumea lor.

sedinta foto pasti

Mituri despre ședințe foto și decoruri

Înainte să creez un decor în care să ofer ședințe foto de Paști copiilor și chiar familiilor, am întâlnit mulți oameni care vorbeau despre un asemenea proiect ca despre un surghiun fără capăt, o investiție enormă care nu merită și multe alte cuvinte “de bine”.

După ce am făcut pasul cred că pot da câteva sugestii fotografilor care vor să încerce astfel de proiecte. Înainte de a ne gândi la investiții mari în decoruri, este indicat să apelăm la doza noastră de creativitate. Este unul din acele proiecte în care imaginația îți poate salva buzunarul!

Pentru cei interesați de partea tehnică, este importantă mai degrabă așezarea și setările decât ce anume folosim. Eu mă joc cu patru blițuri, dintre care două cu geluri de culori diferite pentru efecte de lumină și două cu softbox-uri și grid-uri pentru a pune în lumină decorul și subiectul. Pentru începători cred că sunt suficiente și două lumini fie că vorbim de blițuri sau surse de lumină continuă.

  • Detalii și programări pentru ședințe foto de paști, puteți face pe pagina de Facebook: PHOTO LOOP.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here